Pentru că nu primesc nici un răspuns serios de la autorități.

Notă: Nu am primit de la nici o autoritate nici un răspuns serios la sesizările pe care le-am făcut până acum, care sesizări au fost susținute în parte și de făptuitori, dar și de probele și actele pe care le-am adus în fața “instituțiilor statului”. Sunt nevoit să fac acest demers pentru că nu se dorește redeschiderea dosarului 38/P/2014, la care am adus în plus probe certe, pe care le-am obținut după ce s-a închis dosarul prima dată, probe pe care nu le pot folosi prin altă plângere penală, pentru că se susțin pe faptele denunțate la început și susțin acele fapte. Pentru că la toate sesizările mele s-a încercat să se demonstreze că nu există probele, sau chiar recunoașterile făptuitorilor. Pentru că eu îmi doresc ca legea să fie respectată, inclusiv de cei care trebuie să ajute la respectarea legii.

 

Pentru că nu este nici o urmărire penală sau dosar penal în curs, și pentru că am tot dreptul să denunț faptele de care am cunoștință, fac plângerea penală publică, cu tot cu actele pe care le-au primit doar în parte procurorii, restul de probe fiindu-mi trimise acasă! (deci înțeleg că nu vor să le folosească).

 

Pe această pagină este doar o sinteză a persoanelor și a faptelor, fiecare faptă/ persoană/ infracțiune/ etc. fiind trecută pe pagina ei – pentru a fi mai ușor de urmărit. Mie mi-au luat cinci ani de zile să descopăr aceste lucruri, dintre care în ultimii doi ani numai asta am făcut (căutare de probe/ obținere/ încadrarea lor în context/ etc.). Îmi este greu să cred că un procuror, chiar și genial, ar putea să înțeleagă tot fără să citească măcar ce am scris.

 

La fiecare faptă în parte voi indica instituția/ organul/ autoritatea la care am sesizat fapta, voi indica cui am arătat aceste fapte, acolo unde este posibil voi arăta și probele sesizărilor mele. Și bineînțeles, acolo unde sunt răspunsuri, și răspunsurile acestora, oricât de ciudate ar fi ele (de exemplu Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov îmi arăta că pentru comunicarea prin email trebuie să fiu arestat – deci fără acces la internet, sau Inspecția Judiciară mi-a cerut să semnez electronic sesizarea mea care deja a fost semnată electronic!). Și voi arăta și probele pe care nu au dorit să le primească, sau pe care deși le-au primit, după aceea au tăgăduit că le-au primit.

 

Pentru a fi foarte clar, nu fac acest demers cu ranchiună sau împotriva cuiva, dar sper să folosească măcar celor care caută date despre oamenii din sistem, pentru a știi de la bun început care sunt șansele să fie apărată dreptatea și legea, eventual prin comparație cu ce am făcut eu, pe numărul și calitatea probelor folosite, pe întemeierea și motivarea demersurilor mele, comparate cu ce pot face cei care speră să își apere drepturile adresându-se autorităților. Pe scurt, o lecție din care pot vedea dacă și cum sunt în stare să depășească demersurile mele legale și legitime, și astfel să știe dacă au vreo șansă de reușită.

 

Toate datele pe care le public sunt din surse publice sau respectă legea în privința datelor personale sau secrete. Înscrisuriel și actele cu toate datele sunt depuse la instituții și autorități, dacă nu au dispărut cumva între timp (sunt cazuri în care au și dispărut, vezi mai jos).

 

Notă specială pentru autorități: Nu doresc să consum timpul nimănui. Dar nici nu accept ca unii lucrători din anumite instituții să-și bată joc de mine sau de munca depusă de colegii lor. Nu pot accepta de exemplu ca, în urmarea depunerii cererii de redeschidere a dosarului de cercetare penală nr. 38/P/2014 de la PCA Brașov, depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba prin email, să primesc cererea de redeschidere a cercetării penale pe baza noilor probe, trimisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, cu tot cu probele depuse, imprimate de cei de la Alba, și cu un bilețel fără titlu sau număr de înregistrare atașat. Deci mi s-au trimis acte și înscrisuri care ar fi trebuit să se afle la dosarul 38/P/2014! Mă întreb dacă este normal ca un procuror, în exercițiul funcției, să ignore probe noi și să scape de aceste probe pentru a proteja făptuitorii. Și mă mai întreb cum pot justifica procurorii de la PCA Brașov lipsa probelor și a cererii de redeschidere a dosarului de urmărire penală de la dosar?

 

Cer autorităților să înregistreze sesizările mele, și probele pe care le arăt autorităților, nu să le ascundă sub impresia că aceste probe dispar dacă le pun sub preș. Și să nu mai trimită bilețele fără număr de înregistrare (ieșire), pentru că astfel de bilețele nu au nici o valoare. (atașez bilețelul, și arăt de ce cred eu că este un bilețel și nu un răspuns al Parchetului).

 

Și cer răspunsuri.