NOTIFICARE Subsemnatul BOZEȘAN Vlad-Ciprian, cu C.N.P. 1770919354768, du domiciliul procesual in Timișoara, str. Bujorilor 4, — prin prezenta îl notific pe clientul D-vs. Nicușor-Viorel DAN să părăsească imobilul din str. Hărmanului 11, corp C2, scara B, apt. 12, Brașov, județ Brașov— pe care îl ocupă ilegal.— În același timp, îl somez să-mi predea cheile imobilului.– Vă arăt că dețin procură specială de la moștenitoarea de drept, rezervatară, a defunctului proprietar, deci conform Codului Civil (deci a Legii), până la soluționarea litigiului succesoral, doar eu am drept de folosință a imobilului, în baza art. Art. 975, 1125 Noul Cod Civil/  art. [citește mai mult]

Pentru transparența invocată atât de des de societatea română, și de sistemul judiciar, pentru respectatea legii și a evidenței, îmi permit să public soluțiile procurorilor, acestea putând fi folosite ca jurisprudență de cei interesați, chiar dacă nu sunt eu de acord cu ele.

“Legea nu este negociabilă, iar aplicarea ei nu este facultativă, la latitudinea celor care sunt îndrituiți să o aplice, ci, mai mult, este obligatorie pentru aceștia.” BOZEȘAN Vlad-Ciprian * aforism inspirat de art. 1, alin 5 din Constituția României Dosar: 596/P/2015 (PCA Brașov) Instanța: Curtea de Apel Brașov Termen: nu are Subsemnatul BOZEȘAN Vlad-Ciprian, având CNP 1770919354768, cu CI seria HD, numărul 417133, eliberat de SPCLEP Deva, cu domiciliul procesual în Timișoara, str. Bujorilor nr. 4, cu adresă de email vlad.bozesan@fara-lege.ro (adresă de email inclusă în semnătura mea electronică), în calitate de parte vătămată, depun în termenul legal de 20 [citește mai mult]

Anda-Valeria SÎMPETRU

UPDATE 07 aprilie 2016: Am primit un răspuns de la Agenția Națională de Integritate, pe care îl atașez în prezenta. În așteptarea lămuririi situației doamnei judecător și a declarațiilor acesteia de avere și de interese, care se bat cap-în-cap, puteți să citiți răspunsul de mai jos. Răspunsul Agenției Naționale de Integritate     Doamna judecător Anda-Valeria SÎMPETRU, purtător de cuvânt a Judecătoriei Brașov, nu a trecut în declarația de avere terenul de 3028 mp, din care Guvernul României a expropiat 108 mp, despăgubirea primită fiind în valoare de 31.320,00 lei (nici această sumă nu se regăsește în declarația de avere). [citește mai mult]